luni, 7 februarie 2011

Web 2.0 si E-learning

Ce disciplină școlară ar trebui să fie prima la curent și să folosească e-Learning („pedagogie împuternicită de către tehnologia digitală”) și unelte Web 2.0, dacă nu Tehnologia Informației și Comunicării? Cine, dacă nu profesorii de TIC au prima misie în familiarizarea elevilor cu aceste instrumente?
Există minunate lecții AeL (Asistent e-Learning) pentru cunoașterea și învățarea componentelor hardware și software ale unui calculator și a celor mai folosite periferice, iar pentru asta elevii trebuie să se conecteze, să introducă un nume de utilizator și o parolă, valabil și pentru celelalte lecții, de matematică, fizică, chimie, geografie, istorie, economie, etc. Majoritatea elevilor se descurcă lejer, iar ceilalți, se obișnuiesc în scurt timp. Interactivitatea conținutului le ține treaz interesul, iar evaluările instant sunt adevărate provocări.
Pionier în e-Learning, Bernard Luskin susţine că "e" trebuie să fie înţeles, în sensul larg, de a fi eficient. Luskin spune ca "e", ar trebui să fie interpretat ca însemnând excitant, energic, entuziast, emoţional, extins, excelent, în plus faţă de învăţământ "electronic", care este o interpretare tradiţională. Acest lucru permite o manifestare și o expunere mai generoasă aplicaţiilor secolului 21 şi aduc multimedia în ecuaţi . E-Learning 2.0, inspirat de apariţia Web 2.0, se bazează pe pachete instructive livrate către elevi, utilizând tehnologiile Internet, site-uri educaţionale care oferă scenarii de învăţare, fişe de lucru şi exerciţii interactive pentru copii. Lecţiile e-Learning sunt, în general, concepute pentru a ghida printre informaţii sau pentru a-i ajuta pe elevi în efectuarea de sarcini specifice ce duc la îmbogățirea cunoașterii. Rolul de elev constă în învăţare, de la lecturi, până la teme de lucru concrete, evaluate de către profesor. e-Learning a crescut pe alocuri punând accent pe învăţarea socială şi de utilizare a software-ului social, cum ar fi blog și wiki.
De la învăţarea prin conţinut e-Learning, ce oferă o gamă tot mai bogată de interacţiune, experienţe, evaluări şi simulări one-to-one, e-Learning 2.0 este construit în jurul colaborării, cunoaşterea (în sensul de înţelegere) este construită social. Învăţarea are loc prin conversaţii despre conţinut şi interacţiuni despre probleme şi acţiuni. Adepții învăţării sociale susţin că unul dintre cele mai bune metode de a învăța ceva, este de a preda la alţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu